Performanța regională a Bulgariei și României privind ODD: sărăcie, educație și muncă decentă
Autor:Alexandra-Nicoleta Ciucu (Durnoi), Kosyo Stoychev, Camelia Delcea, Vanesa Mădălina Vargas și Carmen Păuna
JEL:C31, I25, I32, J64.
DOI:10.24818/EA/2024/S18/1208
Cuvinte cheie:obiective de dezvoltare durabilă, educație, deprivare socială, topsis, piața muncii.
Abstract:
Dezvoltarea durabilă a apărut din dorința autorităților globale de a asigura un echilibru între planurile economice, ecologice și sociale, arătând astfel că interesul pentru creșterea economică trebuie mediat prin asigurarea unui trai decent pentru toți locuitorii planetei. Prin curenta cercetare au fost analizate performanțele regionale înregistrate de două state membre UE situate în sud-estul Europei, respectiv Bulgaria și România. Pentru cele 14 regiuni identificate, au fost selectați un număr de 10 indicatori care ilustrează țintele a trei Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD1 - Fără sărăcie, ODD4 – Educație de calitate și ODD8 - Muncă decentă și creștere economică). Studiul a debutat cu o analiză descriptivă, prin care a fost detaliată situația fiecărui indicator individual, și s-a finalizat printr-o analiză TOPSIS cu scopul de a determina clasamentul regional pe baza performanțelor identificate ale indicatorilor investigați. În majoritatea studiilor ce au fost realizate asupra progresului statelor membre ale UE cu privire la atingerea ODD au fost prezentate informații la nivel de țară, fără a se aprofunda studiul la un nivel regional. Cercetarea curentă a presupus studierea rezultatelor macroregiunilor deoarece au fost identificate discrepanțe semnificative între acestea. Atât rezultatele, cât și concluziile ce au fost furnizate ar trebui să atragă atenția, în primul rând, a factorilor de decizie din ambele țări, pentru a corecta situația actuală deoarece termenul limită pentru atingerea țintelor propuse de Agenda 2030 se apropie cu pași repezi, iar conform situației curente, există posibilitatea ca obiectivele să nu fie îndeplinite.