Supply Chain Management
Elementul comun al lanţurilor logistice, indiferent de tipul lor, îl reprezintă sistemul de comunicare bazat pe tehnologia informaţiilor. Succesul unei astfel de construcţii este asigurat de încrederea dintre asociaţi, evidenţiată de modul de împărţire a informaţiilor şi de accesul la acestea.
Printre factorii recunoscuţi ca având un rol important în extinderea Supply Chain Management putem menţiona: globalizarea, dezvoltarea tehnologiilor de informaţii şi comunicare, evoluţia raporturilor dintre industrie şi comerţ, configuraţia pieţelor, dezvoltarea unor funcţii de ordin strategic în întreprinderi, recurgerea extinsă la externalizare şi subcontractare.
Pe fondul constituirii unor poli de aprovizionare globală, determinaţi de specializarea internaţională, disponibilitatea resurselor şi accesibilitatea la produse competitive lanţurile logistice devin, la rândul lor, globale. Ca atare, apar noi probleme legate de conducerea unor lanţuri tot mai extinse geografic. Aspecte precum organizarea transporturilor, numărul şi amplasarea centrelor de depozitare, gestiunea stocurilor etc. se constituie în probleme ale managementului lanţurilor logistice.
În plus, criza economică globală, precum şi cea din ţările arabe, la care se adaugă seismul din martie 2011 din Japonia accentuează o serie de probleme cu incidenţă în modul de conducere a lanţurilor logistice şi în activitatea firmelor logistice de tip 3PL şi 4 PL.
Cu toate acestea, managementul lanţului logistic se constituie într-un factor major care contribuie la creşterea competitivităţii firmelor, devenind sursă de diferenţiere şi de avantaj competitiv. El sprijină, în acest mod, succesul firmelor pe pieţe tot mai globalizate, cu exigenţe din ce în ce mai ridicate ale consumatorilor şi cu concurenţă tot mai pronunţată.
Pentru a evidenţia importanţa Supply Chain Management editorii acestui număr al revistei Amfiteatru Economic doresc şi aşteaptă din partea autorilor materiale, bazate pe cercetări empirice relevante, îndreptate către: externalizarea versus. centralizarea activităţilor de logistică; 3PL versus 4PL; piaţa europeană de logistică ; servicii logistice pentru client; servicii cu valoare adăugată; reducerea costului lanţului logistic; securizarea lanţului logistic; sisteme de informaţii pentru Supply Chain Management; viteza, flexibilitatea, elasticitatea lanţului logistic; performanţa Supply Chain Management.
Sustenabilitate şi Schimbare Organizaţională
Pentru a evidenţia caracterul de excepţie al celor două concepte ce alcătuiesc tema propusă, atât de contradictorii dar cu atât mai importante prin însăşi îmbinarea lor, editorii acestui număr al revistei Amfiteatru Economic doresc şi aşteaptă o orientare lipsită de simple argumente ideologice şi îndreptată în mare măsură către afirmaţii şi conceptualizări teoretice robuste şi strâns legate de cercetări empirice relevante îndreptate către:
EDUCAREA ŞI INFORMAREA CONSUMATORILOR DIN PERSPECTIVA CONŞTIINŢEI ŞI COMPORTAMENTULUI ECOLOGIC AL ACESTORA
Dreptul la educare şi informare este unul din cele mai importante drepturi ale consumatorilor. Acestuia îi revine un rol cheie în realizarea tuturor celorlalte drepturi ale consumatorilor întrucât, numai prin educaţie şi informaţie consumatorul va putea să-şi exercite în deplină cunoştinţă de cauză dreptul la liberă alegere.
Consumatorul trebuie să fie informat, educat, pregătit şi instruit asupra modului în care poate aprecia şi evalua produsele, printre care şi cele ecologice. Educarea şi informarea consumatorilor are scopul de a-i face capabili să aleagă cu discernământ şi să-i conştientizeze de drepturile şi responsabilităţile lor.
În condiţiile crizei ecologice mondiale, cu care se confruntă omenirea şi întrucât, atât pe plan naţional cât şi internaţional se impune tot mai mult strategia dezvoltării durabile, respectiv a "ecodezvoltării", este necesar ca fiecare cetăţean al ţării, în calitatea sa de consumator, să cunoască realităţile ecologice şi să ţină seama de acestea în activitatea sa de cumpărare şi consum. Cu alte cuvinte, astăzi, mai mult ca oricând, se impune, cu necesitate, formarea conştiinţei şi comportamentului ecologic al consumatorilor, deoarece ele vor contribui la o atitudine mai înţeleaptă şi mai raţională faţă de mediul înconjurător.
Scopul acestui număr al revistei cu tema „Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi comportamentului ecologic al acestora” este acela de a explora conceptul de conştiinţă şi comportament ecologic al consumatorului şi de a aduce în prim plan modalităţile şi instrumentele prin care se poate realiza o educare şi informare corectă a consumatorilor cu referire la produsele ecologice. Ca urmare, principalele ari tematice care se pot explora de către cercetători sunt următoarele:
Cercetarea comportamentului consumatorului este prioritară în acest moment din perspectiva percepţiilor, atitudinilor, beneficiilor percepute de către consumator faţă de produsele ecologice.
Produsele cu valoare adăugată pentru sănătate şi mediu, cum sunt produsele ecologice, devin competitive pe piaţă doar dacă consumatorul obişnuit, „omul de rând”, înţelege beneficiile aduse de aceste produse. Studierea modului în care oamenii se gândesc la produse şi obţinerea lor, cum achiziţionează sau obţin bunurile necesare, propria lor atitudine faţă de dietă şi înţelegerea legăturilor dintre dietă şi sănătate, reprezintă în totalitate părţi ale unor cercetări multidisciplinare, care intersectează atât ştiinţele sociale cât şi pe cele naturale şi reprezintă sintetic ştiinţa consumatorului.
Observaţie
Tematica acestui număr al revistei nu face referiri la problema coştiinţei şi comportamentului ecologic al firmei. Cu alte cuvinte, cercetarea ştiinţifică a autorilor trebuie să se concentreze în a identifica modalităţile care să ajute consumatorii de produse ecologice în activitatea lor de cumpărare şi consum şi nu pe pentru a ajuta companiile în a vinde mai mult. Articolele prezentate de autori nu vor face referiri la Marketingul ecologic.
Universităţile reprezintă actorii principali în furnizarea forţei de muncă înalt calificate şi în crearea de „cunoaştere”. Din acest punct de vedere, se poate afirma că universităţile se află la intersecţia dintre cercetare, educaţie şi inovare şi că, din mai multe puncte de vedere, deţin cheia pentru dezvoltarea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere.
Misiunea universităţii în Societatea Cunoaşterii este aceea de a produce, valorifica şi transmite cunoştinţe. Pentru aceasta ea desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, instruire şi dezvoltă relaţii cu mediul extern, naţional şi internaţional. Trebuie subliniată noua abordare a misiunii universităţii: cea orientată, în primul rând, spre cercetare, care asigură înaltul nivel al învăţământului universitar.
Revista noastră, ca periodic al cercetării economice şi afacerilor, îşi propune să aducă în prim plan problematica implicaţiilor pe care le are economia bazată pe cunoaştere asupra Învăţământului Superior Economic şi de Afaceri.
În vederea elaborării unor materiale care să privească restructurarea şi modernizarea învăţământului superior economic, în conformitate cu cerinţele economiei bazate pe cunoaştere, vă propunem ca arie tematică următoarele:
Responsabilitatea Socială a Corporaţiilor
Cei mai mulţi analişti apreciază că bazele conceptuale ale responsabilităţii sociale corporative au fost puse de către Andrew Carnegie, în special prin eseul acestuia din 1899 intitulat „The Gospel of Wealth”. Carnegie a instituit principiul carităţii, potrivit căruia oamenii care au devenit bogaţi prin afacerile lor au obligaţia de a-i sprijinii pe membrii mai puţin norocoşi ai societăţii. Încă mai important dintr-o perspectivă a zilelor noastre, însă, Carnegie credea că întreprinderile şi indivizii bogaţi ar trebui să utilizeze banii pe care îi deţin ca nişte administratori de încredere pentru restul comunităţii, multiplicând, totodată, bogăţia socială prin investiţii prudente. Acest al doilea principiu enunţat de către Carnegie este cunoscut drept „stewardship principle” (principiul gestionării responsabile).
Criza financiară globală dovedeşte că, după mai mult de o sută de ani, aceste principii rămân un deziderat neînfăptuit. Speculaţii lipsite de înţelepciune făcute pentru a maximiza profiturile au expus la riscuri inacceptabile economia mondială şi au aruncat în sărăcie un număr mare de angajaţi, gospodării ale populaţiei şi mici întreprinderi, fără a atrage implicaţii severe pentru cei responsabili de această situaţie. Aparent, opoziţia lui Milton Friedman şi a adepţilor acestuia faţă de responsabilitatea socială a organizaţiilor de afaceri, justificată prin argumente de natură liberală şi raţională, au fost interpretate greşit de către generaţii de absolvenţi ai programelor MBA. Ca un paradox, tocmai acum, când multă energie se concentrează în direcţia creării unui cadru operaţional sofisticat pentru aplicarea conceptului de responsabilitate socială corporativă, criza readuce în actualitate rădăcinile filozofice ale acestuia.
Standardul internaţional ISO 26000 privind responsabilitatea socială se află într-un stadiu de pregătire avansat şi va deveni în scurt timp o referinţă la nivel mondial atât pentru corporaţii cât şi pentru orice alt tip de organizaţii. Acesta va integra, cel mai probabil, învăţămintele iniţiativelor precedente care au fost puse în practică sub auspiciile unor importante organizaţii internaţionale ca Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sau Uniunea Europeană. Standardul creează un cadru cuprinzător pentru îndrumarea eforturilor organizaţiilor de a integra responsabilitatea socială prin strategie şi acţiuni practice. El afirmă următoarele principii: răspundere, transparenţă, comportament etic, respect faţă de aşteptările părţilor interesate, respectul legii, respectul normelor internaţionale de comportament şi respectul drepturilor omului. Aceste principii se aplică în următoarele domenii principale: guvernanţa organizaţiei, drepturile omului, relaţii de muncă, mediu, practici loiale în afaceri, problematica consumatorului, implicarea în comunitate şi sprijinirea dezvoltării acesteia.
În ciuda scopurilor ambiţioase pe care le urmăreşte noul standard, generalizarea responsabilităţii sociale ca o practică firească a organizaţiilor necesită, încă, numeroase clarificări şi o schimbare radicală în domeniul educaţiei.
Acesta este motivul pentru care editorii revistei Amfiteatru Economic au decis să propună, pentru numărul 29 al revistei (care urmează să apară în februarie 2011), tema Responsabilitatea Socială a Corporaţiilor. Astfel, comunitatea revistei este invitată să discute provocările pe care le implică instituirea unei guvernări economice responsabile social pentru întreprinderi mari şi mici, pentru organismele de reglementare şi cele care elaborează politicile publice, precum şi pentru sistemul educaţional.
Considerăm important că în cadrul tematicii acestui număr al revistei, articolele să prezinte cercetări privind probleme precum:
Rămâne la latitudinea autorilor de a prezenta şi alte probleme care se încadrează în tema revistei “Protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor”.